Îndemn la protest

Activitatea guvernului pe scurt:

„Doar între 2014-2016:
2.151 dosare de abuz în lucru.
1.048.341.902 euro prejudiciu.
Astăzi toate au fost șterse.”

Am un scurt mesaj pentru oamenii din stradă,
cei care au iesit să protesteze împotriva modificărilor aduse Codului penal.

Și anume:

Dacă cumva vreunul dintre voi va avea de suferit
sau va avea ceva de pierdut în urma protestelor
vreau doar să vă asigur că e un privilegiu să suferi pentru o cauză ca aceasta.

Mulțumiți cerului și fiți recunoscători
pentru privilegiul de a suferi pentru dreptate.

E o cauză nobilă.
O suferință care sfințeste.
Una care încarcă sufletul și nu una care-l epuizează.

Această generație riscă să-și pierdă demnitatea
și odată cu ea probabil și respectul generațiilor viitoare,
dacă oamenii nu se ridică împotriva nedreptăților guvernanților

Chiar dacă guvernaților le va reuși planul diabolic (și bat în masă),
este important ca copiii și nepoții noștrii să vadă
că în ciuda faptului că unii și-au vândut sufletul și demintatea
au existat și cei care, atât cât a stat în puterile lor, s-au împotrivit.

Așa a făcut un simplu tâmplar din Palestina acum 2000 de ani
când s-a pus de unul singur împotriva unui sistem mizerabil și corupt.

Nu întmâplător, același tâmplar, a afirmat următoarele: 
„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate.”

Și deși l-au ucis ca pe ultimul bandit,
astăzi încă vorbim despre curajul său, încă îl privim cu admirație,
încă îl luăm drept Arhetipul Eroului – sau cel mic care stă singur
împotriva unui monstru uriaş numit sistem.

Iar despre cei care l-au ucis, oamenii sistemului,
despre ei nu vorbește nimeni. Au fost uitați în istorie .

Făcând o analogie,
la fel se întâmplă și astăzi.

Copiii nostri nu-si vor aminti atât de bandiții lași de la putere,
cât își vor aminti de cei mici dar curajoși care s-au ridicat impotriva acestora.

Pentru că e preferabil să fii înfrânt luptând pentru dreptate,
decât să fii învingator într-un sistem nedrept.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s