Ce nu-i cu putinţă la om, e cu putinţă la Dumnezeu

„Ce nu-i cu putinţă la om,
e cu putinţă la Dumnezeu.”

Omul, în acest context, e o metaforă pentru Conştient
iar Dumnezeu o metaforă pentru Inconştient.

Când spun „om” mă refer la partea conştientă a psihicului,
la tot ce poate omul să facă singur, individual.

Când spun Dumnezeu, sau Inconştient, 
ma refer la întregul ansambu de forţe, cunoscute şi necunoscute,
care mână omul dincolo de controlului său conştient.

Mă refer la toate predispoziţiile sale genetice, animalice,
la toate influenţele hormonale, fiziologice si psihologice.

Personificând o parte a psihicului,
atunci când spun Inconştient pot spune că mă refer
la Cel care-i face omului inima să bată ( e cu majusculă)
şi Cel care micşcă norii de pe cer.

Niciun om nu se gândeşte la modul conştient astfel:
„acum inima trebuie să-mi bată”, de treaba asta se ocupă Dummenzeu,
fără implicarea conştientă a omului, fără controlul omului, 
sau, într-un limbaj mai puţin arhaic, de bătaia inimă se ocupă
o parte a psihicului pe care o numim Inconştient.

„Conştientul e o coajă de nucă 
plutind în oceanul inconştientului.
– Carl Gustav Jung –

carl-gustav-jung-oceanul-inconstientului_22f040fbc351d4

 

Aşadar când spunem Inconştient, sau Dumnezeu,
nu ne referim la ceva limitat ce poate fi definit exact,
ci la un ocean al forţelor vietii ce se întinde pe o suprafaţa infinită.

Tot despre inconştient vorbim
şi atunci când vorbim despre alte pesoane.

Celelalte persoane sunt aduse în viaţa noastră tot de anumite energii interioare,
de o parte din noi pe care deocamdată o putem numi doar „inconştientul”.
Sunt forţe misterioase despre care noi ştim foarte puţin,
dar pe care le simţim cum ne conduc viaţa de undeva din fundal.

Vântul care ne mângâie pielea când ieşim în natură,
lumina soarelui, ploaia şi tot ce face parte din natură,
toate se află într-o legătură intimă cu interiorul nostru,
toate fac parte din ceea ce am convenit să numim Inconştient,
sau personificat îl numim Dummnzeu.

Nu ştim nimic despre ce legătură există
între interiorul nostru şi ploaia de afară,
n-avem nici cea mai vagă idee despre aceste legături,
dar undeva în adânc ele există.

Nu ştiu care parte din mine şi din tine
face ca soarele să strălucească astăzi aşa plăcut.

Ştim câte ceva, dar înca prea puţin,
despre legătura dintre interiorul meu şi cei din jur,
între ceva din mine şi familie, prieteni, străini, societate,
dar anumite legături există şi unele dintre ele se cunosc.

Ceilalti fac parte din inconştientul meu
iar eu fac parte din inconştientul celorlalti
şi împreună, nu împreună doar cu oamenii, ci împreună cu tot ce există,
formăm oceanul inconştientului… iar noi suntem picăturile care-l formăm.
_________________________________

Drama omului

Mi-a venit ideea acestui articol în timp ce mă uitam pe facebook
şi vedeam tot felul de oameni, bloggeri, cum îşi laudă cu disperare chiar
propriul conţinut, propriile articole, propriile idei, propriile produse.
(inclusiv eu mai fac asta)

Lauda n-a fost lăsată s-o folosim pentru sine,
ci ne-a fost lăsată pentru a-i mângâia pe ceilalţi.

Am văzut în acest demers, metaforic vorbind, un efort al omului de a fi Dumnezeu,
şi o neîncredere în ceea ce este omul dincolo de controlul său conştient.

O încercare chinuitoare a Conştientului
de a prelua funcţiile automate ale Inconştientului.

E ca si cum te-ai hotărî să faci nimia să bată, stomacul sa digere,
sângele să se mişte, rinichii şi ficatul să funcţioneze.
şi în cele din urmă fiecare celulă să funcţioneze controlată de tine,
iar apoi inclusiv organitele celulare să fie sub controlul tău.
O nebunie.

E un drum ispititor,
unul care are ca scop extinerea controlului conştient al omului,
dar care duce încet dar sigur la nebunie… fără nicio metaforă.

Omul, fie ca-i el blogger sau muncitor în şantier, 
are un singur rol si anume în micimea lui asemanătoare unei coji de nucă,
să-şi facă foarte bine treaba şi să-şi ştie locul, şi nimic mai mult de atât.

Să-şi vadă de treaba lui
şi să se antreneze să devină mai bun în ceea ce face.

Iar dacă îşi face doar treburile lui mici
Dumnezeu sau Inconştientul, se va ocupa de cele mari.

Ca blogger ocupă-te să îţi faci treaba bine,
să transmiti un mesaj autentic în conformitate cu ceea ce eşti tu.

Iar dacă îţi faci treaba foarte bine
o forţă misterioasă din tine va trezi în ceilalti o altă forţă,  
poate la fel de misterioasă, care va face ca munca ta
să ajungă acolo unde-i este locul, pe măsura valorii.

Şi nu trebuie sa faci nimic pentru asta
decât sa-ţi vezi de treaba ta, de restul se ocupă „Dumnezeu”.
(Acesta-i un exemplu de articol autentic, scris de o mamă la locul ei,
dar pe care s-a ocupat „Altcineva” (cu „A” mare) să-l promoveze:  http://www.caia.ro/2013/03/18/scrisoare-pentru-fiica-mea/)

Când tu eşti acolo unde trebuie să fii, ca atitudine şi raportare la viaţă,
„ceva” din ceilalti simte asta, poate fără ca ei să-şi dea seama.

Poate pentru ei e un simplu „Like” la articol,
dar pentru „Fiinţa” din interiorul lor e ceva mai mult.

Când eşti acolo unde trebuie să fii ca bărbat
femeia de lângă tine poate nu îşi da seama de asta,
dar „ceva” din ea simte ce eşti tu, e ceva ce „femeia din ea” simte.

Deseori nu poate nici confirma nici infrima că se întâmplă ceva,
pentru că totul se întâmplă dincolo de conştient, se întâmplă adânc în străfundul oceanului,
deşi la suprafaţa se vede doar un simplu val, unul care poartă coaja de nuca lin
mai departe spre ceea ce a fost destinată să fie.

Când eşti ceea ce trebuie să fii ca femeie,
poate bărbatul de lânga tine nici nu va observa nimic,
dar „ceva” din el va simti tot.

Dacă eşti părinte, 
„ceva” din copilul tău, ceva de care nici macar copilul nu este conştient, 
va simti tot ce se întâmplă în interiorul tău,
va simţi inclusiv ceea ce tu refuzi să recunoşti despre tine…

…si va reflecta cu o claritate fromidabilă
ceea ce eşti tu ca om în străfundul tău 
şi ca părinte.

Totul, dar absolut totul, se va reflecta în comportamentul copilului.

Copii, înainte să apuce să li se dezvolte complet Eu, respectiv conştientul,
reflectă total, transparent şi cât de poate de clar
tot ce există în interiorul adulţilor din jur.

Ei n-au nicio forţă de a se opune fluxului vieţii
si trăiesc purtati exclusiv de ea, de Viaţă (cu V mare).

Nu vreau să mă laud, 
dar n-am cunoscut un singur „copil rău” în viaţa mea,
în schimb am fost eu un adult „rău” fără să-mi dau seama şi fără măcar să mi-o accept,
dar copii mici mi-au arătat totul despre mine, prin ceea ce alţii numesc obrăznicie.

Nu se poate da un nume exact acestor forţe,
în primul rând din cauză că cunoaştem extrem puţin despre ele,
dar mai mai ales din cauză că lucrurile se desfăşoară într-un spaţiu infinit.

Totuşi le vom numi vag „Inconştient” – dacă ne place psihologia,
sau Dumnezeu – dacă vrem să-i facem o personificare.

Cel ce se înalţă pe sine va fi făcut mic,
şi cel ce face pe sine mic, va fi făcut mare
de către Tatăl nostru.”
– Isus –

Nu vedeţi ca întotdeauna când unii oameni se laudă fără nicio retinere
ceva din noi, ceva misterios, nici noi nu ştim exact ce,
parcă ne îndeamnă să vrem să-l tragem în jos pe acel om.

Nu vedeţi că ori de câte ori apare un om cumsecade
care îşi ştie locul şi e, într-un limbaj religios, smerit,
tindem să îl încurajăm şi să-l ridicăm mai sus decât unde e el.

Dar nici noi nu ştim exact de ce-o facem,
nu raţionalizăm astfel de comportamente, şi nici n-ar avea rost s-o facem,
însă cert este că „ceva” din noi, ceva pe cât de misterios pe atât de evident, 
ne împinge să ne comportăm astfel.

Noi în naivitatea noastră spunem că celălat e mereu de vină pentru ce ni se intamplă,
însa este evident că „ceva” din noi intră în conexiune cu „ceva” din celalat
şi dă naştere la tot ce se petrece între noi.

Metaforic vorbind,
îngerii noştri păzitori se împrietenesc şi vorbesc
fără ca noi să ştim asta.

Sau ca îngerii a doua persoane se întâlnesc
cu mult înainte ca cele două persoane să se întâlnească

Îngerii sunt o metaforă pentru inteconexiunea energetică dintre noi.

Suntem oarecum interconectaţi.

„Eu sun mic Tu fă-mă mare,
eu sunt slab Tu fă-ma tare…”

Omul, Conştientul, încearcă să devină puternic, mare, 
dar uneori pare că o forţă misterioasă şi inexplicabilă tinde să-l tragă înapoi,
tinde cu orice preţ să-l facă înapoi mic,

prin ceea ce noi obişnuim să numim ghinion.

Parcă cu cât încearcă omul să devină mai mare şi mai puternic
cu atât o forţă de sens opus se pune împotriva tuturor demersurilor sale.

Şi parcă cu cât omul e mai mic şi mai umil (mă uit la Lionel Messi cu atâta drag)
cu cât îsi ştie mai bine locul şi îş vede de treaba lui,
cu atât Viaţa, oamenii din jur, norocul, Fortuna (dacă vreţi o personificare), Inconştientul, Dumnezeu şi inclusiv propria lui sanătate
(şi tot ce există în viaţa lui în afara controlului să conştient)

par să conspire împreună pentru a-l face pe acest om mare.
Totul conspira pentru a-l înălţa.

Messi e un fotbalist care îşi cam vede de treaba lui si atât,
dar după ce dă gol arată înspre cer, înspre ceva ce e dincolo de el.

N-o face ca o superstiţie naivă
ci o face ca un mod de a se raporta la viaţă,
ca o atitudine faţă viaţă în general.

Oameni puternici şi aroganţi

Multi vor să se ridice pe sine, să se slăveasca pe sine,
si culmea că în ciuda acestor principii ale vieţii, ei reuşesc.

Cum ?

A te opune Legilor Vieţii se poate într-un singur fel,
şi anume prin ceea tradiţional ce numim păcat.

Şi prin păcat spun orice încercare de a te întoarce împotriva forţelor vieţii
prin minciună, manipulare, furt, crime şi tot ce îţi dă un control suplimentar
asupra vieţii, asupra celorlalţi şi asupra mersului natural al lucrurilor.

Nevoia de control vine din frică.
Controlul are la bază frica, neîncrederea, necredinţa (dacă vreţi).

Însă făcând asta, viata ta va fi trăită în suferinţă
într-o tensiune permanentă care aparent n-are nicio explicaţie raţională,
ca şi cum un pian ti-ar atârna deasupra capului gată să cadă oricând pe tine.

„Să dormim liniştiţi somnul credinţei
şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze.”
– Richard Wurmbrand –

Frica e ceea ce îţi conduce viaţa şi tot ce faci are la bază frica.  
Ai o viaţă chinuită de frică, frica de a te lăsa în mâinile vieţii.

Frica e dependentă de control
si cu cât e frica mai mare cu atât nevoia de control e mai mare.

Iar o viaţă trăită astfel,
nu se poate numi viaţă, ci mai degrabă chin.

Toate cele bune,
Răzvan

tumblr_lltafalk561qzy8r9

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s