Bărbatul şi femeia

Relatiile cu ceilalti sunt de tip oglindă,
in sensul ca atunci cand te uiti la ei te vezi pe tine
(mai ales daca stii cum sa te uiti)…

…insa la fel ca intr-o oglindă imaginea e intoarsa
stânga devine dreapta, si dreapta devine stânga.

Stânga si dreapta in cazul de fata
sunt metafore pentru constient, respectiv inconstient.

O persoana care isi reprima ceva in inconstient agresivitatea, de exemplu,
va fi atrasa de o persoana care se exprima agresiv CONSTIENT..

E valabil atat in relatia de cuplu, cat si intre prieteni.
Ne atrag prietenii care exprimă constient 
ceea ce noi ne refulăm (blocăm) in inconstient.

Dacă un bărbat nu-şi asumă acea dominanţă naturală asupra femeii,
femeia sa tinde să se masculinizeze şi să devină „bărbatul” în relaţie,
tocmai pentru că bărbatul nu-şi asumă acea parte a sa.

Ba mai mult, asumarea masculinitatăţii de către bărbat,
cu tot ce înseamnă asta, va pune femeia în ipostaza în care 
să-şi poată asuma total acea feminitate arhetipală.

Extremele se atrag, s-au atras dintotdeauna, 
şi orice schimbare care se face la un capat la firului,
aduce o schimbare invers proporţională la celalalt capăt.

Orice face bărbatul, se vede în femeia de lângă el,
si orice face femeia se vede în bărbat,
dar de la bărbat trebuie să plece totul, pentru că el e capul.

Se spune că Dumnezeu i-a dat bărbatului harta spre vârful muntelui,
iar femeii i-a dat energia cu care se poate ajunge acolo.

Bărbatul ştie drumul, o are în natura lui, 
ştie ce trebuie, cum trebuie făcut si sensul în care trebuie mers,
în timp ce femeia e izvorul din care el bea de-a lungul călătoriei.

Sunt mulţi bărbaţi care ştiu totul despre cum se ajunge în vârf,
dar nu au resursele să ajungă acolo…nu au energia feminină lânga ei,
din care să bea când le e sete.

E în natura femeii să vrea să se dizolve în barbat,
să se dăruiască cu toată fiinţa ei, iar bărbatul să sugă din ea totul
fără nicio reţinere, până la punctul în care o epuizează.

Femeia iubeşte masochist, se distruge pe sine în a se dedica băbatului
în care are încredere, iar bărbatul o ia alături de el în drumul spre „vârf”.

Da, ştiu cum se spune, iubirea înseamnă libertate şi aşa mai departe,
am spus-o si eu de multe ori, însă am ajuns la concluzia că e imposibil
să ne împotrivim unor principii arhatipale şi legilor naturii
care există de la începutul timpurilor.

Era şi aia cu egalitatea dintre sexe, 
cum că femeia nu e obligată să stea la cratiţă, 
iar bărbatul nu e scutit de îngrijirea copiilor.

Unii oameni, in liberalismul si bună-voinţa lor, au ajuns să le dea
femeilor de lânga ei bani pentru că fac muncile casnice, ca să nu se simtă 
folosite sau că se profită de pe urma lor.

Chiar ştiu pe unul care-i dădea bani prietenei sale
pentru că-i spăla hainele, vasele şi alte lucruri.

Dar lucrurile nu stau aşa, pentru ca femeia nu vrea banii,
nu vrea independenţa, şi dacă le obţine nu ştie ce să facă cu ele
decât dacă se masculinizează, iar tot ce vrea ea e un bărbat adevărat lânga ea
care să-si asume aceste principii masculine, iar ea să fie liberă să şi le asume 
pe cele feminine.

Băbatul să fie independet de orice
şi masculinitatea lui să fie sinonimă cu non-ataşamentul,
astfel încât femeia să se poată ataşa, nu de telenovele, ci de el, de bărbat.

Femeia să dea totul pâna la epuizare,
si bărbatul să sugă „cu nesimţire” totul,
pentru ca apoi s-o poata duce şi pe ea spre vârf.

Natura femeii nu e atrasă de bărbatul neprofitor
de cel care se gândeşte prea mult la ea să n-o epuizeze,
ci tocmai de cel care îşi asumă acel egoism pur masculin,
şi în acelaşi timp infantil.

La naiba cu libertatea în relaţie
şi respectarea libertăţii celuilalt ca persoană.

Relaţia nu-i între două fiinţe androgine,
ci între un bărbat şi o femeie.

Bărbatul să fie agresiv, să impună limite şi reguli !
La naiba cu respectarea libertăţii celuilalt !
Iar femeia să compenseze prin toleranţă pur feminină!

Bărbatul să fie posesiv cu femeia de lângă el !
La naiba cu „nimeni nu-i proprietatea nimănui” !
Pentru că ea nu vrea libertate, ci vrea pe cineva care s-o stăpânească
şi să ia de la ea energia vieţii, toată dacă se poate.

La naiba cu fidelitatea şi monogamia,
e în natura bărbatului să caute sursele de energie cu „scula”,
iar femeia să fie atrasă de acel bărbat care ia această energie de la ea,
dar nu se ataşează de ea, ci rămâne independent, rămâne mascul.
_________________________________________________

Am încurajat multa vreme egalitatea dintre sexe,
m-am raportat multă vreme la femeie ca la un egal al bărbatului,
inclusiv în relaţia mea am încercat să-mi integrez aspectele feminine,
iar partenera mea a început inevitabil să şi le integreze pe cele masculine,
însă am ajuns la punctul în care mi-am dat seama că
cu legile naturii nu se poate negocia.

Natura nu lasă locuri libere, iar orice lucru neasumat de către mine, 
se va manifesta prin cel de lângă mine.

„Ceea ce nu-ţi asumi, pune stăpânire pe tine”, zicea Jung.

Am încurajat multă vreme pe femei să-şi integreze aspectele masculine,
să devine puternice, dominante, independente şi chiar aspre cu barbaţii profitori,
fără să-mi dau seama că le îndemnam să se împotriveasca unor lucruri
care se aflau în natura lor cea mai profundă, una care e veche de milioane de ani,
şi în faţă căreia nicio regulă morală nu are vreo şansă.

Femeile nu vor, în esenţa lor, să fie iubite, 
vor să fie folosite…cu nesimtire chiar.

Nu vor bărbaţi care să le respecte ca oameni,
cu vor bărbaţi care să ia totul de la ele,
după sa se întoarcă să mai ia şi ce-a rămas.

Femeia vrea ca bărbatul să o epuizeze,
să ia totul pentru a deveni bărbatul care trebuie el să devină.
Deseori ele nu vor asta conştient, dar e în natura lor.

Neînţelegând cum funcţionează natura,
am divinizat multă vreme grija pe care o are femeia pentru bărbat,
m-am întrebat de multe ori cum pot avea atâta bunăvoinţă în ele,
însă ulterior mi-am dat seama că e în natura lor să ofere
toată feminitatea lor bărbatului care-o merită, celui care şi-a demonstrat
puterea în faţa celorlalţi bărbaţi şi a societăţii.

Am încercat să-mi integrez feminitatea dincolo de orice limită,
am încercat să lucrez împotriva naturii, de aşa natură încât 
mă încă mir cum de nu mi-a crescut în acest timp o dodoaşcă înloc de penis…
…iar prin asta am făcut rău naturii feminine din femeile din jurul meu,
făra să-mi dau seama, evident.

Am forţat femeia de lângă mine să se masculinizeze,
prin faptul că mi-am asumat eu atributele feminine din relaţie,
cum ar fi toleranţa, tandreţea, hrănirea celuilalt cu afecţiune etc etc.

Am făcut lucruri care nu sunt în natura mea, 
şi am vazut cum femeile de lânga mine ajung atrase mereu
de bărbaţii masculi puri, egoişti şi nesimţiţi, fără vre-un gram de feminitate în ei, 
tocmai din cauză că asta le permitea lor să-şi asume feminitatea,
în raport cu masculinitatea bărbaţilor.

Masculinitatea şi feminitatea nu se manifestă decât în contrast.

Exista în viaţa lucruri „nu chiar spirituale”,
există egoismul şi folosirea celorlalţi fără a le respecta libertatea,
exista manipularea celorlalti pentru a putea sa ne folosim de ei,
există acea luptă crudă pentru supravieţuire în care trebuie să ai sânge rece
şi să-i calci pe ceilalţi în picioare pentru a fi tu cel care supravietuieşte,
însă toate acestea ţin de masculinitate şi trebuie să fie asumate
de către un bărbat, tocmai pentru a nu o obliga pe femeie să şi le asume.

Unele lucruri se mai schimbă cu timpul, 
dar natura si legile ei nu se schimbă niciodată.