10 găini şi un bob

Din când în când trebuie să am grija de copii mici,
de trei mai exact, de 2, 6 respectiv 10 ani
şi Viaţa mă provoacă de fiecare dată prin ei.

Vor de la mine prezenţă de spirit, atenţie şi afecţiune,
si le cer cu o insistenţă care pare uneori să nu aibă limite.


Eul lor nu are încă suficientă forţă încât să negocieze

cu nevoile copilului din ei, iar astfel aceste nevoi preiau controlul total
asupra comportamentului lor.

În lumea lor, a copiilor, nu există banii,  
nu simt nevoia banilor aşa cum au simţim noi adulţii,
însa în lumea lor ei au altfel de „bani”, alte lucruri au valoare pentru ei,
şi anume atenţia pe care o primesc de la adulţii din jur.

Insă atenţia, afecţiunea şi prezenţa de spirit a adultilor
nu e o simpla dorinţă sau un moft al copiilor, 
ce e o NEVOIE vitala pentru ei și căreia nu se pot împotrivi.

Diferenţa între dorinţă  si nevoie,
este că cu dorintele neîmplinite se poate trai şi înca destul de bine,
însă cu nevoile neîmplinite nu se poate trăi, sau se poate
dar nu pentru mult timp.

Aşa cum mâncarea e o nevoie vitală pentru oameni
şi niciun om nu poate trăi făra mâncare (tocmai pentru ca e o nevoie),
dar poate trăi foarte bine fără a-şi împlini dorinţa de a mânca icre negre.

Asadar nevoia este mâncarea,
iar dorinţa o reprezintă icrele negre,
şi se poate trai liniştit făra a mânca icre negre,
chiar şi până la adânci bătrâneţi.

Revenind la nevoile emotionale ale copiilor, 
ei au nevoie de atenţia adulţilor din jur, iar copilul din ei
ar face orice, până la a-i face sa fie obraznici, să urle, să lovească
sau chiar să facă o grămadă de greseli neintenţionate (cum ar fi spargerea unui pahar, din greşeală) doar pentru a atrage acea atenţie a adulţilor care este vitală pentru ei.

Atât de vitală e încât, chiar dacă copilului îi este frică
să fie certat sau chiar lovit de către adulti de la care îşi cer nevoile, 
„altceva” din interiorul lui îl va face să facă o trăznaie prin care să atraga atenţia adulţilor, fără ca el să se poata împotrivi,
desi el ar vrea, mai ales ca-i este frica de pedeapsă.

Aşadar pentru a satisface nevoia vitala de atenţie a copilului interior,
copilul preferă (în mod inonştient) chiar să primeasca bataie sau să fie certat
decât sa nu fie băgat în seama….de unde şi „greşelile nevinovate”.

Bineînţeles că adulţii inconştienţi îl vor pedepsi de fiecare dată
pentru faptul că-şi cere nevoile cu insistenţa,
până în momentul în care îl vor face pe copil să-şi refuze nevoile emoţionale
de aşa natura încât viitorul adult să aiba senzaţia că acele nevoi nici nu exista.

Undeva în adânc în conştiinţa copilului
va fi întipărit mesajul „dacă îţi satisfaci nevoile naturale,
vei fi pedepsit” – aşa cum ţi-au făcut părinţii în trecut.

„…de aceea trebuie să-şi negi nevoile, să te prefaci că ele nu există,
şi chiar să te simţi vinovat pentru că ele ar putea să-i supere pe ceilalţi”.

E o chestie absurdă, e ca şi cum ţi-ar fi frică să respiri prea mult
ca să nu cumva să consumi aerul celor din jur şi să-i superi.

La fel cum şi plânsul e o nevoie naturală o oamenilor,
deci şi a copiilor, care întrebuinţează plânsul pentru a cere adultilor
să le împliniească aumite nevoi.

Aşa spun copii, prin plâns, 
că au nevoie de ceva, în lipsa unui limbaj articulat.

Şi părinţii, cum n-au disponibilitatea să satisfacă nevoile emotionale ale copiilor,
îi ceartă, îi bat sau fac orice pentru a le bloca copiilor plânsul,
de parcă dacă copilul nu mai plânge nu are nevoia de atenţie şi afecţiune.

Ei nu-şi dau seama ca plânsul în sine nu e ceva rău,
nu e ceva ce trebuie blocat, suprimat sau descurajat,
ci problema este în ei şi în incapacitatea lor de a oferi ceea ce plânsul copilului cere.

Omorâm poştaşul pentru că nu ne place ce scrie în scrisoare,
dar nu ne gândim că e „Altcineva” responsabil de scrierea scrisorilor
şi acel „Cineva” va găsi noi mijloace de a ne transmite acel mesaj.

Un copil care nu-şi mai dă voie să plângă şi să-şi ceara nevoile în acest fel
va ajunge să găsească alte căi pentru a-şi cere nevoile,
dar vor fi unele mai degrabă inconştiente decât conştiente.

Un om care nu poate să plângă, 
e deseori un om care nu-şi conştientizează nevoile,
având încă în el un copil speriat căruia îi e mult prea frică
să-şi asume nevoile naturale…pentru ca a avut de suferit din cauza asta în trecut.

___________________________________________________

De ce să ţii un copil înfometat emotional ?

Când eram mic si mergeam la ţară,
luam o găletuţă de grănuţe de porumb 
şi începeam să le împart la găini.

Erau acolo în jur de 10 găini care vroiau să mănânce porumb,
iar eu nu le aruncam toate grăunţele odată,
ci doar câte un bob…aşa pe rând.

Astfel încât 10 gaini alergau după un singur bob, 
se mai muşcau între ele, se mai zgâriau, se împingeau 
pentru că era întotdeauna un singur bob pentru 10 găini.

Normal că aş fi putut să vărs din prima toata găletuţa în mijlocul curţii,
însă atunci fiecare gaină ar mânca liniştit, n-ar mai fi comptiţia
şi, cel mai important, n-aş mai fi putut eu sa le controlez
şi sa mă distrez de modul în care se bat între ele pentru mâncare.

Era mult prea plictisitor să las gainile să fie libere
şi să nu se simtă dependente de mine.

Eram aşa satisfăcut să am controlul asupra lor, era un joc care-mi plăcea,
şi nu ştiam cum să le mai arunc grăunţele încât sa le prostesc mai tare
şi să le fac să se lupte mai mult între ele pentru acel bob.

Cum găinile nu sunt oameni, 
posibilitătile lor de a se împotrivi unor impulsuri naturale
sunt egale cu zero… astfel că prin nevoia naturală de hrană 
orice animal poate fi manipulat fără ca el să se poată împotrivi vreodată.

Revenind la copii, la fel au şi ei „grăunţele” lor emoţionale
de care au atât de multă nevoie, încât  nu se pot împotrivi
acestor nevoi nici măcar dacă vor. Ei au nevoie de atenţie si afecţiune,
le sunt vitale şi când nu le au, sau le au în cantitate limitată
duc o luptă apriga pentru a le obţine.

Aşa se întâmplă acolo unde apare invidia, competiţia si chiar ura între fraţi,
ca urmare a unor părinţi care au oferit hrană emotională cu porţia,
numai câte un bob odată şi niciodata mai mult, lucru care i-a făcut
pe copii să se lupte între ei pentru acel bob.

Cum Eul copiilor este încă fragil,
ei n-au posibilitatea să se opună acestor nevoi,
iar părinţii ştiu foarte bine asta, doar că nu vor s-o recunoască,
uneori nici măcar faţă de ei înşişi…ci preferă să se folosească
de incapacitatea copiilor de a se împotrivi unor nevoi naturale
pentru a-i putea controla mai uşor.

Iar a vărsa găletuţa cu afecţine şi atentie în mijlocul camerei
astfel încât fiecare copil să îşi poată lua câtă are nevoie
fără a intra în luptă cu fratele sau pentru a o obţine, 
e un lucru pe care prea puţini părinţi şi-l permit.

Pentru că e mult mai convenabil să stai lejer în faţa televizorului
si copii sa se lupte pentru fiecare gest minuscul de atenţie din parte tatălui,
decât să umble tatăl după ei şi să se asigure că sunt suficient de bine hrăniţi emoţional încât sa nu se mai „mânânce” între ei din cauza asta.

Dar deseori tatăl nu e tata pentru cei doi fraţi,
ci e un frate mai mare are are aceleasi nevoie emotionale neîmplinite,
şi intră în lupta cu copii pentru a câştiga o pozitie de superioritate,
aşa cum numai un frate mai mare (si mai frustrat) face, nu un părinte.

E greu să-ţi permiţi să oferi libertate inclusiv femeii de lângă tine,
umplând-o cu vinovăţii pentru ceea ce simte ea ca femeie în mod natural,
darmite faţă de copii care sunt chiar şi mai uşor de controlat decât femeia,
care e totuşi adult şi are un Eu mai puternic decât un copil.

Uneori mi-e silă, îmi vine rău şi chiar greaţă,
când aud adulţi cu declaraţii de dragoste („te iubesc”) faţă copii
dar care nu-şi permit să ofere suficient de mult copiilor pe plan emoţional
astfel încât aceştia să se simtă liberi.

„Te iubesc, dar te ţin închis într-o colivie”
…uneori într-una placată cu aur dar tot colivie e.

O închisoare cu gratii făcute din aur,
nu-ţi ofera mai multă libertate decât un cu gratii de fier.

La fel ca şi cu copii, unii bărbaţi spun că-şi iubesc femeile,
însă le încarcă cu atâta presiune, cu vinovăţii, cu frica de a-i pierde,
astfel încât să se asigure că femeilor sa le fie frică să-şi asume orice libertate.
Şi eu sunt încă unul dintre ei…dar sper că nu pentru mult timp.
________________________________________________________

Politică, Conspiraţii si Noua Ordine Mondială

Circulă pe internet tot felul de informaţii şi filme (de doi lei),
despre teoria conspiraţiei şi cum ne controleaza cei care conduc lumea,
iar noi suntem complet neajutorati si vom ajunge în final victimile
unui sistem totalitar care ne va controla total.

Da, da, ştiu povestea…
însă nu dau doi bani pe ea. De ce ?

Pentru că cei care ne conduc sunt produsul a ceea ce suntem noi,
a ceea ce sunt eu şi ce eşti tu în fiecare zi.

Cei de la conducerea lumii fac doar la scara mai mare
tot ceea ce facem noi la scara mica în fiecare zi.

Tatăl care îi tine hrăneste pe copii cu porţia
pentru a putea avea un control asupra lor, este oarecum responsabil
pentru polticianul care îşi tine poporul în sărăcie pentru a-l putea controla mai bine.

Mama care visează la o casă de vis ca-n filme şi sacrifică orice,
chiar si relatia cu proprii copii pentru a-si îndeplini moftul (şi ea îşi spune că o face pentru ei, nu pentru ea, evident)…este oarecum responsabilă
pentru faptul ca există omul bogat care când are un milion de euro în plus
preferă să-si mai cumpere un Ferrari (pe lânga cele 10 pe care deja are)
decât să ajute pe oamenii care au nevoie de acei bani pentru a supravieţui.

Faptul că există o mamă într-o orăşel neînsemnat
care pune mofturile mai presus de relaţia cu copilul, 
e ceva ce alimentează mofturile mari ale umanităţii
în dauna relaţiilor între oameni.

Astfel că e inutil să dam vina pe orice politică sau toerie a conspiraţiei,
şi să ne dam seama că atenţia la noi însine şi atitudinea faţă de propria viaţă
este ceea ce alimentează mersul lucrurilor la nivel mondial.

Faptul nu avem grija de un copil şi de relaţia cu el înainte de orice altceva,
este ceea ce face ca noi sa trăim într-o lume în care nu avem grijă unii de alţii
şi nu ne interesează să avem relaţii unii cu alţii….decât profit.

Şi aşa cum bine zicea cineva:

„Cine-i serios în lucrurile mici
e serios si în cele mari”.

Anunțuri

2 gânduri despre „10 găini şi un bob

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s