Decât o relaţie nesigură, mai bine una moartă

Spunea Martin Luther King
că dacă la vârsta de 38 de ani i se iveşte cuiva o oportunitate,
o şansă de a sta în picioare în faţa unei nedreptăţi… 

…iar acel om o refuză din cauză că-i este frică
fie că-i e frică de critica celorlalţi sau că-şi va pierde locul de muncă
sau că va fi împuşcat sau înjunghiat de către ceilalţi oameni …

…indiferent câte măsuri de siguranţă îşi va lua acel om, 
trupul său va ajunge probabil să trăiască până la 90 de ani,
însă sufletul îi va muri la 38.
__________________________________________

Trăind o viaţă moartă

Mulţi oameni, printre care şi eu, caută siguranţa supremă,
fără să-şi dea seama că acea siguranţă
e sinonimă cu moartea sufletească.

Siguranţa mult dorită în relaţia de cuplu, de unde şi gelozia,
este căutată cu ardoare de fiecare dintre parteneri, 
fără să-şi dea seama că o relaţie 100% sigură
înseamnă o relaţie moartă.

La fel cum o viaţa perfectă, 100% sigură şi predictibilă
asupra căreia avem un control total, e  o viaţă moartă.

Această viaţă se aseamănă cu un joc
în care s-a ajuns în punctul în care se ştie sigur cine e câştigătorul
încă dinainte ca jocul să se fi terminat,
la fel cum se întâmplă deseori la jocul de table,
unde ultimele zaruri ajung uneori să nu mai conteze.

Astfel că din momentul în care se ştie cine a câştigat partida
ultimele zaruri devin un joc mort, fără miză şi fără sens.
__________________________

În relaţia cuplu

În relaţia de cuplu partenerii tind să viseze la siguranţă,
fiecare vrea ca celălalt să fie total predictibil 
ca să simtă că are control asupra sa şi să se simtă astfel în siguranţă.

Incertitudinile dintr-o relaţie sunt socotite ca fiind „probleme”
de care oamenii încearcă să scape cât mai repede…
iar dacă cumva nu reuşesc, singura soluţia rămasă pare să fie despărţirea.

Mulţi oameni se plâng că oferă certitudine celuilalt,
şi primesc înapoi chiar opusul, fără să ia în calcul că viaţa în sine implică incertitudine,
iar a fugi de incertitudine înseamnă a fugi de viaţă.

De fapt celălalt, cel egoist şi imprevizibil,
nu doar că nu e vinovat pentru că nu-i oferă partenerului
acea certitudine iluzorie şi complet artificială, ci are şi meritul
de a-i da o şansă partenerului de a reveni la viaţă,
la viaţa cea adevărată din care incertitudinea face parte.

Nu de puţine ori am văzut cupluri care, oameni determinaţi fiind,
au reuşit să adune bani, să îşi creeze o situaţie sigură
şi să-şi suprime complet orice formă de spontaneitate şi naturaleţe 
doar din frica de a nu-l supăra pe partener…

…iar după ce au reuşit toate acest lucruri împreună, 
s-au trezit că relaţia lor este moartă, a murit odată cu ei, 
iar ceea ce ei trăiesc şi încă mai numesc căsnicie sau relaţie
nu-i nimic altceva decât un joc de table în care se aruncă ultimele zaruri
care oricum nu mai au nicio miză.

Da, da, ştiu deja povestea,
cerem dovezi peste dovezi de fidelitate,

cerem cu insistenţă certitudine totală din parte celuilalt
cerem de fapt o relaţie moartă din toate punctele de vedere
şi suntem foarte foarte foarte supăraţi dacă n-o obţinem.

Iar orice femeie care refuză să joace cu noi acest joc stupid fără miză şi fără sens
ne face să afirmăm plini de aroganţă că „femeile sunt curve”,
când de fapt ar trebui să spunem „femeile sunt vii !” – şi se încăpăţânează să
rămână vii într-o lume de morţi.

Anunțuri

6 gânduri despre „Decât o relaţie nesigură, mai bine una moartă

  1. „iar după ce au reuşit toate acest lucruri împreună,
    s-au trezit că relaţia lor este moartă, a murit odată cu ei, „
    – ma intreb cat de intens se simte, caci eu am simtit ca am murit cu totul..

  2. in concluzie, virtutile morale sunt plictisitoare si te omoara lent, ….. ”bleah, ccâh….esti fidel, (se aplica in orice domeniu de viata, inclusiv la job) ce neinteresant !”. Traiasca haosul moral, sa fim vii, sa fim egoisti, sa ii ”ajutam” pe ceilalti sa se trezeasca, hai sa calcam peste cadavre, numai tu contezi, nimeni altcineva, tu si cum te simti tu este cel mai important…….

  3. o alta chestie care mi se pare ”jenibila” in articolul tau este exemplul de la care ai pornit: MLK chema la viata morala impotriva NEDREPTATII iar tu faci o paralela nejustificata cu relatiile, ajungand sa concluzionezi ca a fi fidel si corect, a avea putere morala, este o NEDREPTATE … ca sa extrapolez si eu la exemplul tau pot ajunge la concluzia ca esti rasist, adica tu crezi ca MLK ii chema pe negri sa fie nedrepti si sa se comporte la fel de egoist ca albii ca raspuns la egoismul cu care erau intampinati in societate…. nu-i asa ca ne e dor de Hitler ? mesajul de a chema la martiraj care, paradoxal, implica exact lipsa egoismului, in numele libertatii si dreptatii n-ar trebui deturnat, parerea mea….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s