Prezență non-interpretativă

Mă refer la fi prezent aici si acum
si a percepe realitatea înconjurătoare
făra a-i da o interpretare personală.

Atunci când lucrurile isi pierd numele şi definiţia conceptuală
iar percepţia e una non-conceptuală care nu se face decât prin simpla prezenţă,
realitatea înconjurătoare nu mai are nevoie să fie interpretată mental.

În acel moment realitatea nu mai este nici cum. Ea doar este.

Şi tocmai faptul că nu interpretez nimic din ceea ce percep
mă face să asimilez 100% din ceea este acest moment.

Eu pot să pierd momentul prezent şi miracolul clipei de acum
doar în măsura în care încerc să-i dau o interpretare persoanlă.

O pierd în măsura în care gândesc lucrurile,
în măsura în care îmi las mintea să vorbească „despre” clipa acum,
înloc să trăiesc pur şi simplu ÎN PREZENT, fără a mă mai învârti în jurul său.

Spunea cineva că mintea se poate gândi doar „despre” bucurie
dar nu poate ştii ce este bucuria.

Poate da în cel mai bun caz o definiţie a bucuriei, 
poate vorbi la infinit despre ea, poate da citate din DEX despre ea
sau poate cita fragmente filozofice despre ea, dar cu toate acestea, în mod paradoxal,
nu poate ştii ce este bucuria.

Iar asta tocmai pentru că e ocupat s-o definească.

Percepţia realităţii prin simpla prezenţă non-interpretativă,
(adică să fii prezent fără să interpretezi, fără să clasifici sau să judeci nimic)
este ceea ce face Fiinţa din mine să ia totul de la momentul acum,
fără ca eu să fiu măcar conştient de asta şi fără să-mi propun ceva în acest sens.

Prezenţa non-interpretativă distruge zidurile formate între mine şi realitate,
distruge gândurile, ideile mele şi părerile mele despre realitate,
punându-mă astfel în contact cu ea. Paradoxal, nu-i asa ?

Trăiesc şi nici măcar nu sunt conştient că traiesc.
Mă bucur fără să ştiu despre mine că mă bucur.

Nu pot afirma „acum traiesc” (si altădata nu)
nici „acum m-am hotarat sa traiesc” nu pot spune,
tocmai pentru că această prezenţă non-interpretativă este ceva ce mi se intamplă,
mai degrabă decât ceva ce eu fac.

Miracolul clipei acum se petrece în afara Eului.

Percepţia clipei prezente este ceva ce se intamplă pur si simplu.
E in afara controlului meu şi în afara a ceea ce eu controlez.
Despre mine pot spune doar că stau şi observ.

Eul meu este total neimplicat în ceea ce se întâmplă.
El nu intepretează nimic şi nu se bagă între Fiinţa mea şi realitate.

Cât timp Eul se străduieşte să intepreteze mental realitatea,
el nu este decât un obstacol sau mai bine zis un zid (uneori foarte gros)
între Fiinţa mea şi realitatea înconjurătoare.

Eul poate supravieţui doar în trecut sau în viitor,
niciodată în prezent, deoarece prezentul dizolvă Eul.

Oriunde Eul apare prezenţa nu mai este accesibilă.
Oriunde Eul apare nu mai avem acces la realitate, 
deoarece el ne oferă o interpretare sau ceva DESPRE realitate
şi nu realitatea propriu-zisă din clipa acum.

Poate defini în cele mai mici amânunte realitatea
fără a fi capabil să fie prezent în ea, iar astfel trăieşte descrierea realităţii
şi nu realitatea în sine.

Perversitatea minţii în acest sens este una fără limite.

Inclusiv ideea de prezenţă e în stare s-o transforme într-un concept
şi s-o definească, pierzând astfel chiar prezenţa despre care vorbeşte.

Aşa cum poza unui măr nu se poate mânca în locul mărului, 
indiferent cât de performant (şi HD) e aparatul cu care a fost făcută…

…la fel şi interpretările pe care Eul le dă clipei prezente
pot fi foarte amânunţite şi pot să descrie în detaliu acea clipă,
însă ele nu sunt clipa în sine.

În acelaşi mod în care acest articol articol
vorbeşte „despre” prezent, 
dar nu este prezentul în sine.

Iar oricât ai citi despre miracolul prezentului de aici si acum
vei avea în cel mai bun caz o imagine despre el, dar tot nu vei şti ce este prezentul în sine.

Un copil care se bălăceşte în apă cunoaşte mult mai multe despre apă
decât un chimist care ştie totul despre H2O însă n-a intrat niciodată în apă.

Oricât ar vorbi chimistul despre apă şi oricât articole ştiinţifice ar scrie despre ea, 
oricât ar citi despre modul în care interacţionează pielea cu apa,
tot n-ar avea nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă intri efectiv în apă.

Prezenţa non-interpretativă e dincolo de ceea ce eu ştiu,
dincolo de ceea ce eu fac şi dincolo de ceea ce eu controlez.

E dincolo de mine, dincolo de Eul meu,
şi totul pare că se intamplă de la sine, fără implicarea mea şi totuşi uneori prin mine.

________________________________

Totuşi mi-e greu să am încredere că exista ceva ce se intamplă cu mine
care este totusi in afara controlului meu, insă în acelaşi timp simt că
orice fel de interpretare a mea este una artificială şi una care deformează realitatea.

Insa dincolo de aceasta interpretare subiectiva
se gaseste o realitate clară si mereu nouă, chiar minunată.

Simt asta când merg la muzeu, chiar dacă nu ştiu nimic despre artă si artişti,
dar in ciuda acestei necunoaşteri şi in lipsa orcărui concept
care să interpreteze cumva experienţa pe care o trăiesc în acel moment…

simpla mea prezenţă îmi încarcă Fiinţa 
şi o face să asimileze totul de la această clipă fără ca eu să fiu consţient de asta.

Si nu e vorba doar de muzeu,
e vorba de orice moment de prezenta non-interpretativă,
orice moment care e gol de orice idee si gand,
orice moment in care simti ce bine e SĂ FII pur şi simplu,
fără măcar să ştii că te bucuri.

A te bucura fără a fii conştient că te bucuri.

Chiar si acum când stau pe o bordură in oraş
şi mă uit la oamenii care trec prin fata mea,
găsesc că este un moment in care nu stiu nimic despre nimic,
si totuși mă bucură să fiu prezent in el.

Nu e vorba de a câştiga sau a pierde ceva
nu e vorba de utilitatea sau scopul acestei prezenţe.

Nu, nu, calculele în funcţie de pierdere şi câştig 
sunt o formă de interpretare a realităţii care aparent de ajută să eviţi frica de pierdere,
însă costul acestei interpretări este însăşi Viaţa.

„Ceea ce este nebunie pentru om, este înţelepciune pentru Dumnezeu,
şi ceea ce este înţelepciune pentru Dumnezeu, e nebunie pentru om.”

În viziunea lui Dumnezeu orice viaţă de om este un real câştig
dacă acel om a simţit măcar o singură secundă ce bine este să respiri.

În viziunea omului este o nebunie totală să te bucuri de un lucru atât de comun şi firesc,
dar este înţelept să cauţi câştigul cu orice preţ şi să te ridici deasupra celorlalţi.

Omul şi-ar da orice pentru asta, chiar şi propria bucurie, 
iar la final ar socoti că a procedat înţelept.

Dumnezeu socoteşte că simpla bucurie de a exista este înţelepciune
şi orice lucru care te privează de această bucurie e o nebunie.

Totuşi dacă un om trăieşte 100 de ani după propria sa nebunie
şi în ultima clipă dinainte să moară, se bucură de o respiraţie
şi simte cât de bine este să inspiri şi să expiri aerul o singură dată…

…pentru acea singură bucuria de a respira, care a durat o singură secundă,
Dumnezeu socoteşte că viaţa a celui om a meritat.

Ba chiar socoteşte că au meritat toţi cei 100 de ani de nebunie
pentru acea singură secundă de înţelepciune.

Aceasta este economia Vieţii şi economia lui Dumnezeu.

Singura bucurie a vieţii e înseşi bucuria de a trăi,
iar scopul existenţei este chiar plăcerea de a exista.

Bineînţeles că viziunea îngustă a omului nebun nu încape bucuria de a fi aici şi acum,
deoarece percepţia îi este distorsionată de nevoia de câştig a Eului,
şi el nu poate vedea viaţa altfel decât în funcţie de câştig şi pierdere.

Iar dacă e vorba de bucurie, inclusiv bucuria de a număra pur şi simplu de la unu până la un milion, omul socoteşte că îşi iroseşte viaţă, că pierde vremea,
că pierde timpul bucurându-se de o simplă experienţă când, după părerea lui,
ar fi trebuit să fie încrâncenat şi cu dinţii încleştaţi în căutarea câştigului
şi în încercarea disperată de a evita pierderea.

Şi chiar dacă reuşeşte într-o oarecare măsură să evite pierderea,
el nu-şi dă seama că prin manevrele pe care le-a făcut
nu a evitat doar pierderea, 
ci a „evitat” înseşi Viaţa.

În viziunea omului nebun numai leneşii şi rataţii se bucură de viaţă
şi de lucrurile mici, dar în acelaşi timp miraculoase, pe care viaţa le oferă.

Nebunul îl socoteşte nebun pe cel care se bucură de puţin
şi îl socoteşte leneş pe cel care se mulţumeşte cu puţinul pe care-l are.

Totuşi omul înţelept, cel care vede viaţa dincolo de câştig şi pierdere,
găseşte, prin prezenţă, bucuria din cele mai fireşti lucruri
şi prin aceasta găseşti Viaţa cu tot ceea ce este ea.

Miracolul Vieţii este aici şi acum
şi nu se poate întâmpla vreodată să nu fie accesibilăchiar aici şi chiar acum.

Am vazut la muzeu o carte, am uitat cine a scris-o,
în care autorul a numărat de la unu pana la un milion.

Pur şi simplu cartea începe cu  1, 2, 3 ,4, 5, 6…
şi se termină cu …999.999, 1.000.000.

Ce poate fi mai banal si mai inutil decat asta ?

Insa daca chiar in simplul fapt de a numara
se poate experiementa miracolul vieţii ca experienţă vie
ce se petrece chiar aici şi chiar acum…

…dacă în aceasta se poate găsi bucuria de a fi,
atunci aceasta bucurie se poate găsi în orice, dar nu oricând, ci doar aici  şi acum.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s